MUSACA DE CARTOFI CU PUI SI CIUPERCI

februarie 11, 2017


Musacaua este una dintre mancarurile noastre preferate. Ai mei chiar au avut o perioada in care ma puneau sa le fac musaca chiar si de Craciun :) De ceva timp s-au mai temperat insa pentru ca au descoperit Gulasul de fasole care a intrat in concurenta serioasa cu musacaua. Chiar si asa, tot le fac musaca macar de 2-3 ori pe an.
De aceasta data le-am facut o musaca de cartofi cu pui si ciuperci, foarte gustoasa si aromata.
Noua ne place musacaua cu cartofi prajiti. Nu este nici pe departe cea mai sanatoasa alegere, dar, de cateva ori pe an merge. Zic eu :). Daca doriti sa preparati o varianta de musaca mai dietetica, puteti fierbe cartofii in coaja sau puteti prepara un piure de cartofi. Cottage Pie este un fel de musaca foarte gustoasa care se prepara cu piure de cartofi.
Pentru musacaua de cartofi cu pui si ciuperci trebuie sa gatiti ciupercile in prelabil pentru ca lasa foarte multa apa.
Daca doriti ca musacaua sa se taie mai frumos, puteti sa mai adaugati in compozitie 2-3 oua si 1-2 felii de paine muiata si stoarsa. In acest fel compozitia va fi mai legata.
In ceea ce priveste sosul, eu prefer un sos simplu, de rosii, pentru ca ne place sa servim musacaua cu smantana. Puteti insa prepara un sos Bechamel sau un sos de smantana.
Ingredientele de mai jos sunt pentru o tava de 25/35cm, portia minima de musaca pentru noi :)

Ingrediente necesare pentru a prepara reteta musaca de cartofi cu pui si ciuperci:


- 2.5-3kg cartofi
- 700gr carne tocata de pui
- 700gr ciuperci champignon (proaspete)
- 6-8 catei de usturoi
- 1 ceapa mare
- 1 legatura de patrunjel
- 2 linguri pasta de tomate
- 1 legatura de patrunjel
- sare, piper, cimbru uscat
- 1-2 linguri de ulei
Pentru sos:
- 2-3 linguri pasta de tomate
- 1 cana de apa
- sare si piper
Mai aveti nevoie de ulei pentur prajit cartofii.

Mod de preparare reteta musaca de cartofi cu pui si ciuperci


Am pregatit mai intai amestecul de carne si ciuperi.
Am tocat ceapa marunt si am pus-o la calit intr-o tigaie incapatoare cu putin ulei. Am tinut-o pe foc, amestecand din cand in cand, pana a devenit translucida. Am adaugat ciupercile tocate marunt. Ciupercile sunt voluminoase dar scad destul de mult. Este bine sa adaugati ciupercile treptat, ca sa incapa in tigaie. In scurt timp vor incepe sa lase apa si sa scada in volum.
Am asteptat sa lase cipercile apa apoi am aduagat carnea tocata de pui. 
Am asezonat cu sare, piper si cimbru si am lasat sa fiarba, amestecand din cand in cand, pana a scazut apa lasata. Cand amestecati, sfaramati cu lingura bulgarasii de carne, pentru a obtine o compozitie omogena. Mai spre sfarsitul fierberii am adaugat pasta de tomate si usturoiul zdrobit. Dupa ce am oprit focul am adaugat si patrunjelul tocat.
Am lasat deoparte amestecul de carne si ciuperci ai am pregatit cartofii.
I-am curatat de coaja, i-am taiat rondele cam de jumatate de centimetru grosime si i-am prajit in ulei incins. Am scos cartofii pe hartie absorbanta pentru a scapa de excesul de ulei.
Dupa ce am prajit cartofii am inceput sa asamblez musacaua de cartofi cu pui si ciuperci.
Am asezat in tava un strat de rondele de cartofi iar peste stratul de cartofi am intins uniform amestecul de carne si ciuperci. Deasupra am asezat inca un strat de rondele de cartofi.
Am preparat si sosul din 2 linguri pasta de tomate, 1 cana de apa, sare si piper si am turnat peste musaca.
Am asezat deasupra si cateva rondele de rosii, la cererea sotului, apoi am pus tava in cuptorul preincalzit (180º C pentru cuptorul electric) timp de aproximativ 45 de minute.
Noua ne place musacaua de cartofi cu pui si ciuperci stropita cu smantana :). Este foarte buna si a doua zi, incalzita.
Va recomand si musacaua de cartofi si vinete.
Spor la gatit si pofta buna!
Va astept si pe pagina de Facebook!

You Might Also Like

0 comentarii

Follow by Email

Flickr Images

Press

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...