SOUVLAKI DE PUI

ianuarie 12, 2017


ENGLISH VERSION HERE

Incet-incet, vad ca se inmultesc retetele grecesti de pe blog, si ma refer aici doar la cele grecesti de la mama lor, nu la adaptarile noastre. Gasiti pe blog Giouvarlakia (ciorba greceasca de perisoare), Bifteki (chiftele grecesti umplute cu branza) si, evident, Tzatiki. De aceasta data am facut Souvlaki, niste frigarui foarte aromate.
Souvlaki se preparara in general din carne de porc, dar am vazut multe retete cu pui si chiar cu miel. Cum nu a trecut prea mult de la Craciun, cand porcul a fost vedeta, am optat pentru Souvlaki de pui. Miel noi nu mancam, asa ca a iesit din discutie din start.
Secretul unui Souvlaki reusit este marinada care are ca ingrediente de baza ulei de masline, suc de lamaie si oregano. In functie de tipul de carne folisit, se adauga si alte condimente. Carnea se tine la marinat si va fi foarte frageda si aromata.
Puteti servi Souvlaki in stil grecesc, cu pita si tzatiki, sau alaturi de garnitura preferata sau o salata de sezon. Indiferent de varianta aleasa, veti avea o masa pe cinste! :)
Va recomand si sosul de mustar pentru Souvlaki. Este delicios!


Ingrediente necesare pentru a prepara reteta Souvlaki (5 bucati):


- 1kg piept de pui
- 4 linguri de ulei de masline
- sucul de la 1 lamaie
- 2 catei de usturoi
- 2 lingurite de oregano uscat
- sare si piper dupa gust
Mai aveti nevoie de bete pentru frigarui.

Mod de preparare reteta Souvlaki de pui :


Am pregatit mai intai marinada : am amestecat intr-un bol uleiul de masline, sucul de lamaie, usturoiul zdrobit, oregano, sare si piper.
Am taiat pieptul de pui bucatele potrivite si l-am pus intr-un bol. Am turnat marinada peste bucatelele de piept de pui si am amestecat bine. 
Am acoperit bolul si l-am pus la frigider unde trebuie sa stea timp de 4-6 ore, in functie de cat de mari sunt bucatile de carne. Daca puteti lasa carnea la marinat peste noapte, este si mai bine.
Dupa ce a trecut timpul de marinare, am putut asambla Souvlaki, insirand bucatele de carne pe bete. Merge foarte repede.
Puteti gati Souvlaki si intr-o tigaie antiaderenta unsa cu putin ulei, dar varianta cea mai la-ndemana este in cuptor, pe gratar.
Eu am gatit Souvlaki pe gratarul cuptorului la 200ºC timp de aproximativ 45 de minute (sau pana ating gradul de rumenire dorit)
Noi am servit Souvlaki cu salata de varza rosie si paine impletita de casa.
Spor la gatit si pofta buna!
Va astept si pe pagina de Facebook!

You Might Also Like

0 comentarii

Follow by Email

Flickr Images

Press

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...