SOS DE CARAMEL SARAT

iunie 19, 2016


Dragii mei, aceasta reteta de sos de caramel sarat este o reteta care trebuie salvata si tinuta la-ndemana. Este absolut delicios! Sosul de caramel preparat acasa este incomparabil mai bun decat cel din comert, din toate punctele de vedere, si il putem folosi ca topping pentru inghetata, budinci, clatite, gogosi sau alte dulciuri. Se pastreaza foarte bine la frigider, in borcan inchis, timp de aproximativ 2 saptamani si se foloseste la nevoie. La noi “a folosi la nevoie” inseamna ca de cate ori trecem pe langa frigider mai luam cate o lingurita de sos caramel :).
Cantitatea de sare o puteti potrivi dupa gust. Trebuie sa puneti in sosul de caramel cel putin un varf de cutit de sare, ca sa aiba un gust echilibrat, iar maxim ar fi cam jumatate de lingurita rasa, ca sa nu iasa nici prea sarat. Eu pun cam jumatate de lingurita rasa si obtin o minunatie de sos caramel cu un gust exceptional, si dulce si sarat :)

Ingrediente necesare pentru a prepara sosul de caramel sarat:

- 200gr zahar
- 80gr unt (min 65%)
- 200ml smantana pentru frisca (35%)
- 1 varf de cutit – ½ lingurita rasa de sare

Mod de preparare reteta sos de caramel sarat:

Sosul de caramel este foarte usor de preparat, dar trebuie sa aveti grija sa nu ardeti zaharul pentru ca devine amar. Este bine sa folisiti o craticioara cu peretii mai grosi si destul de inalta pentru ca in timpul prepararii se pot intampla chestii efervescente :). Daca nu aveti vase cu peretii grosi, folositi ce aveti dar acordati un plus de atentie.
Sa revenim la caramel. Am pus zaharul intr-o craticioara pe aragaz, la foc mic. Zaharul trebuie tinut pe foc pana se topeste complet si capata culoarea chihlimbarului. Ca sa se topeasca uniform, puteti sa mai clatinati craticioara din cand in cand sau sa amestecati cu o lingura, daca va este mai usor.
In timp ce se zaharul se carameliza, am pus smantana la incalzit cat sa devina fierbinte (nu trebuie sa fiarba). Trebuie sa fie fierbinte in momentul in care o turnam peste caramel. Dupa ce zaharul s-a topit complet, am luat craticioara de pe aragaz, am adaugat untul imediat, am amestecat rapid, apoi am adaugat sarea si smantana pentru frisca fierbinte si am amestecat ca sa se omogenizeze.
Dupa ce amestecam caramelul cu untul si smantana acesta se intareste pe alocuri si trebuie pus iar pe foc pana obtinem o compozitie fluida si omogena.
Prin urmare, am pus iar craticioara cu caramel pe aragaz si am tinut la foc mic inca 2-3 minute (sau pana se dizolva complet caramelul).
Sosul de caramel este gata dar trebuie sa il lasati sa se raceasca inainte de a-l folosi. Pe masura ce se raceste, sosul de caramel devine mai dens si mai deschis la culoare. Daca nu-l folositi pe tot in aceeasi zi, il puneti la frigider intr-un borcan inchis cu capac si rezista aproximativ 2 saptamani.
Eu am preparat acest sos de caramel sarat pentru pancakes cu banane si a fost o minunatie!
Pozele cu sosul de caramel sunt din ziua in care a fost preparat, inainte de a-l pune la frigider.
A doua zi m-am gandit sa-i fac o poza si dupa ce a fost tinut la frigider, ca sa vedeti diferenta de consistenta si culoare, dar nu am mai avut ce sa pozez :). Poate data viitoare voi fi mai rapida...
Spor la gatit si pofta buna!
Va astept si pe pagina de Facebook!

You Might Also Like

0 comentarii

Follow by Email

Flickr Images

Press

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...