ICRE DE FASOLE

aprilie 26, 2016


Dragii mei, trebuie sa va marturisesc ca eu nu am stiut ce sunt icrele de fasole pana acum vreo saptamana cand le-am gustat pentru prima data. Mi-au placut atat de mult incat au devenit reteta mea preferata cu fasole.
Icrele de fasole sunt de fapt o fasole batuta preparata un pic mai altfel, cu ceapa in loc de usturoi si cu putina zeama de lamaie sau otet. Seamana foarte mult la gust cu icrele de peste :)
Icrele de fasole sunt foarte gustoase, foarte satioase si, fiind 100% vegetale, sunt o optiune excelenta pentru zilele de post. Se prepara foarte usor si se pot servi ca aperitiv sau ca gustare. Pentru a pasa fasolea, cel mai bine este sa folositi un mixer vertical dar o puteti da si prin masina de tocat sau o puteti pasa pur si simplu cu o presa de cartofi.


Ingrediente necesare pentru a prepara reteta icre de fasole: 


- 500gr fasole alba uscata
- 1 ceapa
- 100ml ulei
- 150– 200ml din apa in care a fiert fasolea (aproximativ)
- 2-3 linguri zeama de lamaie sau otet (sau dupa gust)
- sare si piper dupa gust

Mod de preparare reteta icre de fasole: 


Fasolea trebuie cumparata din timp ca sa o puteti tine la muiat in apa rece peste noapte. In felul acesta fasolea va fierbe mai bine si va fi mai gustoasa. Puteti folosi si fasole conservata dar veti avea nevoie de o cantitate ceva mai mare (800gr-1kg).
Eu am folosit fasole alba uscata pe care am tinut-o la muiat peste noapte.
A doua zi am scurs-o de apa in care a stat, am clatit-o bine si am pus-o la fiert. Am lasat fasolea sa fiarba aproximativ 20 de minute de la primul clocot apoi i-am schimbat apa si am pus-o iar la fiert. Am lasat fasolea sa fiarba in continuare pana s-a muiat complet, aproximativ o ora. Timpul de fierbere difera in functie de tipul de fasole si cel mai bine este sa o mai verificati din cand in cand.
Dupa ce a fiert fasolea, am pus mai intai deoparte o ceasca din apa in care a fiert pentru ca voi folosi din ea pentru a prepara icrele de fasole. Am strecurat apoi fasolea si am lasat-o sa se raceasca.
Dupa ce s-a racit, am mutat-o intr-un bol si am pasat-o cu mixerul. In timp ce pasam, am adaugat cateva linguri (4-6) din apa in care a fiert fasolea ca sa nu fie prea uscata.
Dupa ce am pasat bine, am adaugat uleiul, treptat, amestecand in acelasi timp ca sa se omogenizeze. Dupa ce adaugati tot uleiul puteti sa mai adaugati din apa in care a fiert fasolea pentru a ajunge la consistenta dorita.
Am asezonat icrele de fasole cu sare si piper, am adaugat 3 linguri de zeama de lamaie si ceapa tocata marunt si am amestecat bine.
Noua ne-au placut foarte mult icrele de fasole, mai mult decat fasolea batuta si sper sa incervati si voi aceasta reteta.
Spor la gatit si pofta buna!
Va astept si pe pagina de Facebook!

You Might Also Like

0 comentarii

Follow by Email

Flickr Images

Press

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...