BAGELS

aprilie 17, 2016


Bagels sunt un fel de chifle in forma de inel, originare din Polonia si foarte populare in acest moment in special in Statele Unite si Canada. Bagels au un miez dens, dar moale, iar coaja este ceva mai tare si elastica. Sunt ceva intre chiflele noastre si covrigi.
Specific pentru Bagels este faptul ca se fierb 1-3 minute inainte de a se pune la cuptor.
Puteti presara Bagels cu susan, mac, sare grunjoasa, seminte sau orice altceva va este pe plac.
Ai mei au cerut varianta sarata de Bagels, dar se pot prepara si in varianta dulce, adaugand in aluat ou si miere sau zahar.


Ingrediente necesare pentru a prepara reteta Bagels:

- 450gr faina pentru paine
- 250ml apa calduta
- 1 pliculet de drojdie uscata (7gr)
- 1 lingurita de sare
- 1 lingurita de zahar
Optional, pentru presarat deasupra : susan, mac, sare grunjoasa, seminte

Mod de preparare reteta Bagels : 

Mai intai am amestecat intr-un bol faina si drojdia, uscate.
Intr-un alt bol, mai incapator, am pus 250ml apa calduta, o lingurita de sare si o lingurita de zahar si am amestecat usor. Am adaugat apoi faina amestecata cu drojdie, treptat, amestecand in acelasi timp cu o lingura.
Cand aluatul a devenit prea dens pentru a-l mai amesteca cu lingura, am inceput sa-l framant cu mana, adaugand si restul de faina. Dupa ce am terminat de adaugat faina, am mai framantat aluatul aproximativ 7 minute. Am pus apoi aluatul intr-un bol uns cu putin ulei, l-am acoperit cu folie alimentara si l-am pus la crescut intr-un loc caldut timp de 45 min – 1 ora (pana isi dubleaza volumul).
Dupa ce a crescut aluatul am pus o cratita cu aproximativ 2L de apa la fiert apoi m-am apucat de modelat Bagels. Am impartit aluatul in 8 bucatele aproximativ egale pe care le-am modelat in forma de bila.
Am luat apoi o bila de aluat, am asezat-o pe suprafata de lucru usor presarata cu faina. Am apasat cu degetul in mijlocul bilutei de aluat pana am atins suprafata de lucru apoi am ridicat aluatul pe deget si l-am rasucit de cateva ori pentru a-i da forma de inel.
Am procedat la fel si cu celelalte bucatele de aluat. Dupa ce am modelat toti bagels i-am acoperit si i-am lasat sa se odihneasca 10 minute.
Dupa ce au trecut aceste 10 minute am pus Bagels la fiert timp de maxim 1 minut pe fiecare parte apoi i-am scos pe hartie absorbanta.
Dupa ce s-au zvantat putin, i-am mutat intr-o tava antiaderenta, i-am presarat cu susan apoi am pus tava in cuptorul preincalzit (200ºC pentru cuptorul electric) timp de 25-30 de minute.
Puteti servi Bagels simpli, ca pe covrigi, sau ii puteti folosi pentru a prepara sandvisuri delicioase cu umplutura preferata :)
Spor la gatit si pofta buna!
Va astept si pe pagina de Facebook!

You Might Also Like

0 comentarii

Follow by Email

Flickr Images

Press

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...