CHIFLE UMPLUTE CU CARNE TOCATA

martie 03, 2016

Chiflele umplute reprezinta o optiune excelenta pentru acele momente cand pofta de placinte apare pe neasteptate si nu avem timp sau dispozitia necesara pentru a le prepara :). Sunt la fel de bune ca niste placinte dar sunt mult mai usor de preparat.
Ai mei au comandat chifle umplute cu carne tocata, dar se pot umple si cu branza, cu ciuperci sau cu orice va este pe plac.
Chiflele umplute cu carne tocata sunt moi, pufoase, absolut delicioase servite calde, dar si reci. Pentru a doua zi slabe sanse sa ramana ceva :). Le puteti servi ca aperitiv, gustare, chiar si la micul dejun, daca va treziti devreme.
Daca doriti, inainte de a pune chiflele la cuptor, le puteti presara cu mac, susan, oregano sau cimbru.

Ingrediente necesare pentru a prepara chifle umplute cu carne tocata (12 bucati)

Pentru aluat:
- 500-550gr faina
- 1 pliculet de drojdie uscata (7gr)
- 250ml lapte caldut
- 50gr unt
- 1 galbenus
- 1 lingurita de sare
- 1 lingurita de zahar
Pentru umplutura:
- 400gr carne tocata
- 1 ardei rosu
- 1 legatura ceapa verde
- 1 lingura ulei
- sare, piper, cimbru, chimen macinat dupa gust (sau orice altceva va place)
Pentru uns: 1 galbenus de ou amestecat cu 1 lingura de apa sau lapte.
Pentru presarat: mac/ susan/ oregano/ cimbru

Mod de preparare chifle umplute cu carne tocata:

Mai intai am pus laptele la incalzit impreuna cu untul, pana s-a topit untul. L-am lasat sa se racoreasca pentru ca laptele trebuie sa fie caldut cand preparam aluatul.
Am amestecat intr-un vas faina si drojdia, uscate. Intr-un alt vas, mai incapator, am pus o lingurita de zahar, o lingurita de sare si galbenusul de ou si am amestecat usor. Am adaugat laptele cu unt topit, caldut, si am amestecat putin ca sa se omogenizeze.
Am adaugat apoi faina amestecata cu drojdie, treptat, amestecand in acelasi timp cu o lingura. Cand aluatul a devenit prea dens si nu am mai putut amesteca, am inceput sa framant aluatul cu mana, adaugand si restul de faina. Dupa ce am terminat de adaugat faina, am mai framantat aluatul 4-5 minute. Trebuie sa obtinem un aluat moale si elastic care se desprinde usor de pe mana. Cantitatea de faina necesara poate sa difere in functie de tipul de faina folosit si, daca credeti ca este necesar, puteti sa mai adaugati putina faina in timp ce framantati. Am pus aluatul intr-un vas incapator, l-am acoperit si l-am pus la crescut intr-un loc caldut timp de 45min – 1 ora (pana isi dubleaza volumul)
In timp ce crestea aluatul, am pregatit umplutura pentru chiflele cu carne tocata. Am tocat ardeiul si ceapa si le-am pus la calit intr-o tigaie antiaderenta cu o lingura de ulei. Am tinut pe foc cat sa se moaie putin, apoi am adaugat si carnea tocata si am asezonat cu sare, piper, chimen macinat si cimbru. Am tinut in continuare pe foc, amestecand din cand in cand, pana a scazut apa lasata de carne. Am lasat amestecul de carne sa se raceasca putin inainte de a umple chiflele. 
Dupa ce a crescut aluatul, l-am impartit in 2 jumatati, apoi fiecare jumatate am impartit-o in 6 bucatele (in total 12 bucatele de aluat pentru 12 chifle). Am luat o bucatica de aluat, am aplatizat-o cu mana si am asezat in mijloc 3 lingurite de umplutura de carne, avand grija sa las marginile libere.
Am impaturit apoi aluatul, ridicand marginile peste umplutura, avand grija sa le petrec una peste cealalta. Dupa ce am strans toate marginile aluatului am apasat usor cu mana ca sa se lipeasca, apoi am modelat putin aluatul ca sa capete forma rotunda. Chiflele umplute cu carne tocata le-am asezat intr-o tava tapetata cu hartie de copt, lasand ceva spatiu intre ele, si le-am lasat sa se odihneasca 20 de minute. Am folosit 2 tavi, cate 6 chifle in fiecare tava.
Dupa ce au trecut cele 20 de minute, am uns chiflele cu galbenus de ou amestecat cu putin lapte, le-am presarat cu cimbru si am pus tava in cuptorul preincalzit preincalzit – treapta medie (180° pentru cuptorul electric) timp de aproximativ 20-25 de minute (sau pana se rumenesc frumos).
Dupa ce scoateti tava din cuptor inghititi in sec cateva minute pana se racoresc si apoi le puteti savura :).
Noua ne-au placut foarte mult chiflele umplute cu carne tocata si vreau sa va spun ca au mers la fix cu cimbrul pe care l-am presarat deasupra.
Spor la gatit si pofta buna !
Va astept si pe pagina de Facebook!

You Might Also Like

0 comentarii

Follow by Email

Flickr Images

Press

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...