STRUDEL CU MERE

octombrie 11, 2015


Noua ne plac toate preparatele de patiserie care contin mere, dar strudelul cu mere este preferatul nostru. In general prefer sa il fac cu foi de casa dar, cand nu am timp, apelez la foile de placinta din comert care imi usureaza munca. Ai mei cam protesteaza ca nu sunt la fel de bune ca cele facute de mine dar dupa 2-3 bucati de strudel le trece :)


Pachetul de foi de placinta pe care l-am folosit a avut 12 foi. Din cele 12 foi am facut 4 rulouri de strudel, folosind cate 3 foi pentru fiecare rulou.

Va mai recomand: 

Ingrediente necesare pentru a prepara reteta strudel cu mere:


- 1 pachet foi de placinta (400gr)
- 2 kg mere
- 2-3 linguri de zahar (dupa gust)
- 1-2 lingurite de scortisoara
- ulei pentru uns foile
- zahar pudra

Mod de preparare reteta strudel cu mere: 



Am lasat foile de placinta sa se dezghete si, intre timp, m-am ocupat de mere. Le-am spalat bine, le-am dat pe razatoarea mare si le-am pus la calit impreuna cu 3 linguri de zahar.
 Ca sa nu iasa placinta prea dulce sau prea acra puteti adauga zaharul treptat, cate o lingura, sa amestecati si sa asteptati sa se topeasca apoi sa gustati. Am tinut merele pe foc, amestecand din cand in cand, pana a scazut sucul pe care-l lasasera. Dupa ce am oprit focul am adaugat scortisoara si am lasat merele sa se raceasca.


  Dupa ce s-au racit merele, am trecut la asamblarea strudelelor. Am asezat 3 de placinta pe suprafata de lucru, le-am cu putin ulei si am presarat deasupra 1/3 din merele calite. Am intins merele pe toate suprafata foii de placinta lasand cam 1 cm pe margine. 
Am rulat apoi strudelul si l-am asezat in tava, indoindu-i capetele sub el. Am repetat operatiunea de inca 3 ori pentru celelalte 3 rulouri de strudel cu mere.
Dupa ce au fost toate strudelele asezate in tava, le-am uns cu putin ulei si le-am pus in cuptorul preincalzit timp de circa 35 de minute (pana s-au rumenit). 
Dupa ce am scos strudelul din cuptor l-am lasat sa se raceasca un picut. L-am pudrat apoi cu zahar si l-am taiat. Nu este necesar sa-l lasati sa se raceasca complet. Strudelul cu mere este minunat caldut :)
Va recomand si prajitura turnata cu mere. Este minunata! :)


Spor la gatit si pofta buna!
Va astept si pe pagina de Facebook!

You Might Also Like

0 comentarii

About me

Flickr Images

Press

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...