PIZZA ARABEASCA CU CARNE (LAHM BI AJEEN)

septembrie 27, 2015

Ingrediente necesare pentru a prepara pizza arabeasca cu carne:

Pentru blat:
- 450-500gr faina (cat cuprinde)
- 250ml apa calduta
- 3 linguri de ulei
- 1 plic drojdie uscata (7gr)
- 1 lingurita de zahar
- 1 lingurita de zahar

Pentru topping:
- 500gr carne tocata de vita ( sau miel/oaie )
- 2 cepe
- 5 catei de usturoi
- 1 conserva de rosii cubulete
- 1 legatura de patrunjel
- 1/3 lingurita piper
- 1/3 lingurita boia de ardei iute
- 1/3 lingurita cimbru
- ½ lingurita chimen macinat
- sare dupa gust

Mai aveti nevoie de putin ulei pentru uns blaturile.



Pizza arabeasca - Lahm bi Ajeen (carne pe aluat) este un preparat libanez, foarte asemanator cu niste mini pizza. Se prepara cu carne de miel/oaie sau vita, dar puteti folosi ce carne va place, cu conditia sa nu fie foarte grasa. Si la capitolul condimente puteti folosi ce va place. Cu cat este mai condimentata carnea, cu atat va fi pizza mai gustoasa.
Ai mei au cam protestat cand au vazut ca le fac pizza fara cascaval, dar le-a trecut rapid cand au vazut cat de buna este :).

Mod de preparare pizza arabeasca: 

Am pregatit mai intai aluatul pentru ca trebuia sa il las la crescut. Am pus intr-un vas incapator 250ml apa calduta, 1 lingurita de zahar, 1 lingurita de sare si 3 linguri de ulei.
Am adaugat treptat faina amestecata cu drojdie, in ploaie, amestecand in acelasi timp (cu lingura de lemn). Cand nu am mai putut amesteca aluatul cu lingura, am inceput sa-l framant cu mana.
Dupa ce am terminat de adaugat faina am mai framantat aluatul 2-3 minute.




Cand terminam de framantat, aluatul trebuie sa fie moale, elastic si nelipicios. Daca il apasam cu mana el trebuie sa revina la forma initiala. Daca aveti nevoie de detalii si imagini suplimentare cu prepararea blatului de pizza, gasiti aici. Am acoperit aluatul si l-am pus la crescut intr-un loc caldut pentru 45 de minute.
In timp ce crestea aluatul, am pregatit carnea. Am tocat ceapa marunt si am pus-o la calit intr-o tigaie antiaderenta cu o lingura de ulei. Cand ceapa a devenit translucida, am adaugat si carnea. Am tinut pe foc, amestecand din cand in cand, pana ce si-a schimbat si carnea culoarea apoi am adaugat condimentele si rosiile din conserva.




Am lasat totul sa fiarba pana cand a scazut putin sosul format. Spre sfarsitul fierberii am adaugat usturoiul zdrobit, ca sa isi pastreze aroma. Dupa ce am oprit focul am presarat in amestecul de carne patrunjelul tocat, am amestecat si am lasat putin sa se raceasca (cat sa nu fie fierbinte).
Intre timp crescuse si aluatul si m-am apucat sa-l modelez. Am presarat putina faina pe suprafata de lucru si am impartit aluatul in 12 bucatele pentru 12 bucati de pizza. Din fiecare bucatica de aluat am intins cu sucitorul cate un blat subtire de 4-5mm, in forma de cerc. Am asezat blaturile de pizza in tava (au incaput cate 4), le-am intepat din loc in loc cu furculita si le-am uns cu ulei.
Pe fiecare blat de pizza am asezat cate 2-3 linguri din amestecul de carne, lasand cam jumatate de centimetru pe margine. Am pus apoi tava la cuptorul preincalzit timp de 12-15 minute ca sa se rumeneasca.
Dat fiind faptul ca au incaput doar 4 bucati de pizza in tava si ca in cuptor pot pune doar cate o tava, am repetat operatiune de inca 2 ori :).
Spor la gatit si pofta buna!
Va astept si pe pagina de Facebook!

You Might Also Like

1 comentarii

  1. E cam romanizata reteta asta. Chimenul si cimbrul nu au ce cauta aici (se pune chimion si piper 7 arome eventual) sau daca alegi sa le pui, nu mai spui lahme bi ajeen caci nu mai este o reteta arabeasca deloc.

    RăspundețiȘtergere

About me

Flickr Images

Press

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...