SALATA BULGAREASCA

aprilie 21, 2015

Ingrediente necesare pentru a prepara salata bulgareasca ( 3 portii ):

- 4-5 rosii
- 1 castravete mare (sau 3-4 castraveti mici)
- 1 legatura ceapa verde
- 1 ardei gras / kapia
- 3-4 oua fierte (tari)
- 200gr branza sarata (telemea)
- 200-250gr sunca presata
- 1 lingura ulei
- 1-2 linguri otet (sau zeama de lamaie)
- sare dupa gust



Exista doua variante de salata bulgareasca, una cu sunca si una fara sunca. Eu prefer varianta cu sunca presata pe care, insa, de cele mai multe ori o inlocuiesc cu pastrama afumata. La solicitarea sotului! :) Puteti insa la fel de bine sa folositi si resturi de friptura de pui.
Vreau sa va mai spun ca salata mea este foarte satioasa si pentru noi tine loc de pranz sau cina. Apelez la ea foarte des in zilele de vara cand este prea cald ca sa gatesc. Doar ouale necesita preparare termica.
Pentru un plus de prospetime (si vitamine) puteti sa mai adaugati la salata bulgareasca si patrinjel proaspat.

Mod de preparare salata bulgareasca:


In primul rand am pus ouale la fiert timp de aproximativ 8 minute, ca sa fie tari. In continuare, am spalat bine legumele, am curatat ceapa si ardeiul si am trecut la tocat. Am tocat mai intai ceapa si castravetele, le-am pus intr-un castron si le-am frecat cu sare.




Va spun sincer ca nu stiu sa va explic rostul acestei operatiuni, dar asa stiu ca trebuie facut. Mai departe am taiat ardeiul fasii, rosiile feliute, branza cubulete, pastrama cum s-a nimerit, am pus totul in castron si am amestecat bine.
Branza puteti sa o dati pe razatoare si sa o puneti la sfarsit deasupra salatei. Am mai adaugat o lingura de ulei si o lingura si jumatate de otet. 
Ouale le-am curatat, le-am taiat in sferturi si le-am pus la sfarsit, direct in farfurii, ca sa nu se farame galbenusurile.
Aceasta este salata mea bulgareasca pe care noi o servim cu mare pofta! Si cu paine prajita.
Spor la gatit si pofta buna!
Va astept si pe pagina de Facebook!

You Might Also Like

5 comentarii

  1. Bunica mea era de origine ,,Bulgara" si am avut ocazia sa gust din bucatele pregatite de ea. La salata bulgareasca prezentata, bunica mai adauga 3-4 frunze de salata verde si punea din timp pe o tabla la foc, 2-3 felii de paine. Dupa ce se rumenea felia de paine pe ambele fete, atunci o rupea in bucati mici si le amesteca cu toata salata. Cel mai important la salata este calitatea branzei si a bucatilor de carne.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Strabunica mea era bulgaroaica dar nu tin minte sa fi facut salata bulgareasca. Eu tin minte placinta cu branza pe care o facea :). Painea prajita este minunata in salata!

      Ștergere
    2. Buna, vi-am scris si pe HangOuts de la G+, sunteti amabila sa ne scrieteti placinta cu branza pe care mama Dv vi-o facea?

      Ștergere
    3. Scuze, nu stiu ce este HangOuts. Strabunica mea facea placinta cu branza foarte buna. In plus, fata de reteta mea de placinta cu branza, ea ungea foile de placinta cu mai mult ulei. Turna direct din sticla pe foaia de placinta si intindea cu mana pe toata suprafata.

      Ștergere
  2. O fac sigur dupa Paste...vor ramine oua fierte😊

    RăspundețiȘtergere

About me

Flickr Images

Press

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...