NEGRESA CU CREMA DE CIOCOLATA

aprilie 14, 2015

Ingrediente necesare pentru a prepara negresa cu crema de ciocolata:

Pentru blat:
- 4 galbenusuri (sau 5, daca ouale sunt mici)
- 4 albusuri (sau 5, daca ouale sunt mici)
- 250ml lapte
- 120ml ulei
- 150gr zahar
- 300gr faina
- 40gr cacao
- 2 lingurite esenta de rom
- 1 varf cutit sare
- 1 lingurita cu varf praf de copt
Pentru crema de ciocolata:
- 200ml frisca lichida
- 150gr ciocolata neagra
- 1 lingurita esenta de rom sau menta
Pentru glazura de ciocolata:
- 150gr ciocolata neagra
- 100ml lapte
- 40gr unt
- 1 lingurita esenta de rom sau menta
Noua ne place foarte mult negresa, ne place si ciocolata, iar combinatia dintre cele doua ni se pare de-a dreptul irezistibila. Negresa am facut-o putin mai uscata decat de obicei, ca sa pot sa o tai. Pentru crema de ciocolata si glazura, la cerinta baietilor, am folosit esenta de menta, desi eu as fi optat pentru rom. Am folosit o tava de 25/35cm.

Mod de preparare negresa cu crema de ciocolata:

Inainte de a ma apuca de treaba, am asezat hartia de copt in tava si am pornit cuptorul, ca sa se incalzeasca.
Am pus intr-un castron galbenusurile si zaharul si le-am frecat bine cu lingura de lemn (puteti folosi si mixerul) pana s-au transformat intr-o crema albicioasa. Am adaugat uleiul, treptat, amestecand in acelasi timp, apoi esenta de rom si laptele.
Am amestecat faina cu 1 varf de cutit de sare, 1 lingurita cu varf praf de copt si cacao, am cernut-o si am adaugat-o si pe ea in compozitia pentru negresa. Am amestecat totul bine ca sa se omogenizeze. Am batut apoi albusurile spuma si le-am amestecat usurel cu restul compozitiei pentru negresa.
In continuare, am turnat intreaga compozitie in tava tapetata cu hartie de copt si am pus tava in cuptorul incins pentru 20 de minute. Cand a fost gata am scos-o si am lasat-o sa se raceasca putin ca sa pot sa o tai. Aveam nevoie de 2 foi de negresa dar, fiind o prajitura destul de mare (25/35cm), era cam greu sa o tai in 2 felii dintr-o singura miscare. Asa ca am procedat in felul urmator: am taiat negresa in 2 jumatati (taietura perpendiculara) apoi fiecare jumatare am taiat-o in 2 felii (taietura pe lungime). Am avut deci 4 felii de negresa.
Pentru a prepara crema de ciocolata am pus intr-o craticioara 150gr ciocolata neagra rupta bucatele si 4 linguri de frisca lichida. Craticioara cu ciocolata si frisca am pus-o intr-un alt vas ceva mai mare in care pusesem apa si le-am asezat impreuna pe aragaz (bain-marie). Am tinut pe foc, amestecand des, pana s-a topit ciocolata.
Am lasat ciocolata sa se raceasca putin inainte de a prepara crema. Am turnat restul de frisca lichida intr-un vas, am mixat-o pana si-a marit volumul si s-a intarit, apoi am adaugat ciocolata topita si esenta de menta si am mixat pana s-a omogenizat. Am lasat crema de ciocolata astfel preparata la temperatura camerei ca sa fie mai usor de intins.
 Pentru a prepara glazura de ciocolata am pus intr-o craticioara 150gr ciocolata neagra rupta bucatele, 100ml lapte si 40 gr de unt. Am pus apoi craticioara in vasul cu apa folosit mai devreme si am tinut totul pe foc, amestecand des, pana s-a topit ciocolata. La sfarsit am adaugat si esenta de menta.  
Acum sosise momentul sa asamblez negresa: am asezat in tava 2 felii de negresa (2 jumatati de foaie), peste ele am intins uniform crema de ciocolata iar deasupra am asezat celelalte 2 felii de negresa.
Peste prajitura astfel asamblata am turnat glazura de ciocolata si am pus tava la frigider pentru vreo 2 ore, ca sa se intareasca crema si glazura. O prajitura delicioasa! 
Spor la gatit si pofta buna!
PS: Daca sunteti iubitori de ciocolata, va recomand si reteta de ciocolata de casa :) Este delicioasa!
Va astept si pe pagina de Facebook!

You Might Also Like

2 comentarii

Follow by Email

Flickr Images

Press

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...