SALATA DE FRUCTE

februarie 28, 2015

Ingrediente necesare pentru a prepara salata de fructe:


- 200ml frisca lichida
- 2 banane
- 1 mar mare
- 3 kiwi
- 1 portocala
- 2 mandarine
- 50-80 grame stafide

Pentru hidratarea stafidelor:
- jumatate ceasca apa
- jumatate lingurita zahar
- o lingurita esenta de rom

Pentru decor:
- 2 linguri de alune
- 4-5 patratele ciocolata (cu lapte sau amaruie)

Dragii mei, dat fiind faptul ca suntem cu totii raciti de vreo saptamana, am decis sa fac o salata de fructe, rapida, savuroasa si plina de vitamine!
Pentru salata de fructe puteti folosi orice fructe va sunt pe plac, inclusiv din compoturi sau conserve. Scopul meu fiind vitaminizarea, am folosit doar fructe proaspete. In privinta stafidelor, am folosit doar 50gr pentru ca baiatul meu cel mare nu le agreeaza, asa ca o portie a fost fara. Daca doriti sa fie suficiente pentru toata salata de fructe, ar trebui sa folositi cam 80gr.

Mod de preparare salata de fructe:


Baiatul meu cel mare a invatat de la gradinita cum se face salata de fructe, asa ca ii puteti pune si pe cei mici sa va dea o mana de ajutor.
Primul pas este hidratarea stafidelor. Am facut un sirop din jumatate ceasca de apa, jumatate lingurita de zahar si o lingurita de esenta de rom, l-am amestecat bine cu stafidele si am lasat sa stea vreo 4 ore (vreo 6 ar fi fost si mai bine). Stafidele astfel hidratate vor da o aroma deosebita salatei de fructe.
Inainte sa ma apuc de salata propriu-zisa, am pregatit frisca, adica am mixat-o pana s-a intarit si am pus-o la frigider. Mi se pare ca se intareste mai mult daca sta putin la frigider inainte de a o folosi.
Dupa aceea, am spalat fructele, le-am curatat de coaja, le-am tocat bucatele potrivite si le-am pus intr-un castron. Marul il puteti lasa cu coaja, daca va place. Dupa ce am tocat toate fructele, am pus o portie deoparte si abia apoi am adaugat si stafidele.
Am impartit toata salata in castronele (4 la numar) si am pus frisca deasupra. La sfarsit, am maruntit alunele si ciocolata si le-am folosit pe post de decor. Si asta nu pentru ca m-ar pasiona decorurile in mod deosebit, dar un desert fara ciocolata parca nu-i desert.
Spor la gatit si pofta buna!
Va astept si pe pagina de Facebook!

You Might Also Like

0 comentarii

Follow by Email

Flickr Images

Press

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...