PASTE CU SUNCA, CIUPERCI SI SMANTANA

februarie 07, 2015

Mai aveam niste ciuperci in congelator si smantana ramasa de la varza a la Cluj care la mine se mananca intotdeauna cu smantana. Timp prea mult nu aveam, asa ca m-am gandit sa fac niste paste cu sunca, smantana si ciuperci. Se fac foarte repede si sunt foarte-foarte bune.

Ingrediente necesare pentru a prepara paste cu sunca, ciuperci si smantana (3 portii):

- 300gr paste (aproximativ)
- 400gr ciuperci
- 300gr sunca de Praga
- 400gr smantana 20%
- 1 ceapa
- 5 catei usturoi
- 1 lingura ulei
- sare, piper dupa gust
- 100gr cascaval ras

Puteti folosi ce paste doriti, sunca la fel, de care va place mai mult. Ciupercile le-am avut din congelator dar puteti folosi si ciuperci proaspete sau din conserva. Despre smantana vreau sa va spun ca eu folosesc smantana cu 12% grasime pentru ca are mai putine calorii si mai putin colesterol. De data asta s-a intamplat sa incurc borcanele, la propriu. La varza nu m-a incantat prea tare dar sosul acesta cu sunca si ciuperci a iesit mult mai cremos daca am folosit o smantana mai grasa. Vedeti, din cand in cand e bine sa mai si gresesti.

Mod de preparare: 


Am tocat ceapa marunt si am pus-o la calit cu o lingura de ulei. Imediat am pus la fiert apa cu putina sare pentru spaghete pentru ca sosul se face foarte repede. Cand ceapa a devenit usor transparenta am adaugat si sunca taiata patratele.
Le-am lasat sa se caleasca impreuna cam 5 minute, amestecand din cand in cand ca sa nu se arda ceapa. Dupa aceea am adaugat ciupercile care erau gata tocate si partial inghetate. Dupa ce s-au muiat putin am adaugat sare si piper.
Daca aveti ciuperci proaspete le puteti taia cum va place, cubulete, feliute, mai mari sau mai mici. Daca sunt congelate nu este necesar sa le dezghetati complet inainte de a le gati. Ciupercile trebuie sa stea la fiert pana lasa zeama apoi adaugati si smantana. Apa lasata de ciuperci este suficienta pentru sos, nu este nevoie sa mai adaugati apa (decat daca aveti ciuperci din conserva).
Sosul astfel obtinut se lasa la fiert 5-6 minute, trebuie sa fiti atenti doar la ceapa sa fie bine facuta. Spre sfarsitul fierberii adaugati si usturoiul pisat. In functie de preferinte, la sfarsit puteti sa mai adaugati si verdeata tocata (marar, patrunjel).
Intre timp fiersesera si pastele pe care le-am scurs, le-am clatit cu putina apa rece si le-am amestecat cu sosul. Imediat dupa am asezat spaghetele in farfurii si am presarat peste ele cascaval ras.
Spaghetele fiind fierbinti, cascavalul s-a topit imediat, desavarsindu-le gustul.
Spor la gatit si pofta buna!
Va astept si pe pagina de Facebook!

You Might Also Like

0 comentarii

Follow by Email

Flickr Images

Press

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...